Aproape toţi copiii mici par să creadă că atunci când îşi închid sau
îşi acoperă ochii devin invizibili pentru cei din jur. Acum,
cercetătorii de la Cambridge încep să înţeleagă motivul.
Pentru a descoperi de ce copiii încearcă să se ascundă de ceilalţi
închizându-şi ochii şi de ce acest fenomen este atât de răspândit,
oamenii de ştiinţă de la Cambridge au efectuat mai multe teste simple pe
copii în vârstă de 3 şi 4 ani.
Mai întâi, le-au cerut copiilor să poarte măşti care le acopereau ochii,
după care i-au întrebat dacă ei cred că pot fi văzuţi de cercetători şi
dacă aceştia pot să vadă alţi adulţi când poartă la rândul lor măştile
pe ochi. Aproape toţi copiii au răspuns că nu pot fi văzuţi dacă ochii
le sunt acoperiţi, majoritatea afirmând că acelaşi lucru se întâmplă şi
în cazul adulţilor.
Următorul experiment a avut ca protagonişti alţi copii, cărora li s-a
cerut să poarte o pereche de ochelari speciali din cele două seturi
disponibile. Primii erau complet obturaţi, nepermiţând nici
purtătorului, nici celor din exterior să vadă ceva prin ei. Cea de-a
doua pereche de ochelari permitea copiilor să vadă fără ca ochii lor să
poată fi văzuţi din exterior. Majoritatea copiilor nu au înţeles
principiul de funcţionare al acestor ochelari, însă cei care au făcut-o
erau de părere că sunt invizibili indiferent ce pereche de ochelari
poartă.
Atunci când cercetătorii au insistat, întrebându-i pe copiii din ambele
experimente ce înseamnă să fii „invizibil”, aceştia au recunoscut că,
într-adevăr, corpul lor este vizibil, însă au afirmat că „sinele” lor
era ascuns. Astfel, copiii considerau că există o deosebire între corp
şi „sine”, despre care majoritatea credeau că se găseşte în ochi. Mai
exact, copiii credeau că atunci ochii unor persoane nu se întâlnesc,
acestea nu se pot percepe cu adevărat.
Un alt experiment a confirmat validitatea acestei concluzii.
Cercetătorii s-au uitat direct la copiii care luau parte la experiment,
în timp ce aceştia îşi ascundeau privirea. Apoi, experimentul a fost
reluat în sens invers, copiii uitându-se la cercetători, aceştia
evitându-le privirea. În ambele cazuri, copiii au declarat că nu erau
văzuţi cât timp cele două perechi de ochi nu s-au întâlnit.
Sursa: http://www.descopera.ro Foto:http://www.ziuaveche.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu