Cum invatam copiii sa isi faca patul singuri?

Unii parinti trec peste aceasta etapa din educatie, in timp ce altii aplica reguli militaresti in ceea ce priveste rutina de dimineata. In orice caz, ii va prinde bine si, in plus, te va scuti pe tine de inca o grija.
Poti sa aplici invatarea strangerii patului in 4 pasi:
  1. Stai de o parte a patului si pune-l pe micut sa stea de cealalta parte. Prima lectie consta in aranjarea cearceafului pe pat. Copiii se rasucesc si se foiesc in somn, motiv pentru care patul arata de multe ori ca dupa razboi cand se trezesc. Atunci e cazul sa aplici regula "cine face si desface". Invata-l cum sa intinda bine lenjeria pe pat si sa ii bage marginile sub saltea.
  2. Aranjeaza pernele la locul lor si netezeste-le putin dupa ce le-ai scuturat in prealabil. Realizeaza tu miscarea intai, apoi roaga-l pe copil sa repete. Daca vrea sa le aranjeze el intr-un anumit fel, da-i voie sa isi exprime ceea ce i-a trecut prin minte. In fond, este patul in care doarme si pe care vrea sa il faca atat confortabil, cat si aspectuos.
  3. Urmeaza plapuma, pilota sau patura cu care piticul tau se inveleste. Apucati fiecare de cate un colt superior si trageti spre capatul patului. Incurajeaza-l pe micut sa ajunga la acelasi nivel pana la care ai tras si tu patura. Neteziti apoi impreuna plapuma sau patura si eventual invata-l cum sa indoaie capatul spre exterior cam de doua palme.
  4. Dati roata in jurul patului impreuna si verificati daca a mai ramas vreo latura a cearceafului pe dinafara. Daca patura cu care se inveleste este subtire si permite acest lucru, incearca sa ii bagi si ei marginile sub saltea. Daca vrei sa va distrati, puteti sa va asezati pe o margine pentru a vedea cat de strans este cearceaful sub saltea.
Desi educatia si disciplina impun ca micutul sa invete cum sa isi faca patul, unele studii arata ca paturile dezordonate si nestranse permit o mai buna circulatie a aerului, prin urmare nu dau voie bacteriilor si alergenilor sa ramana impregnate in lenjerie. Poti sa-i impartasesti asta copilului, dar numai dupa ce va ramane la alegerea lui cand este bine si cand nu sa-si stranga patul.


Sursa:www.mami..ro , foto:http://www.girlsgocrazy.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu