Ce minciuni mai spun parintii.

Pentru cei mai mulți dintre părinți, minciunile reprezintă o strategie prin care încearcă să schimbe comportamentul copiilor, arată o cercetare desfășurată pe familii din Statele Unite și din China, relatează BBC.

Studiul a fost realizat de cercetători de la departamentele de psihologie de la Universitatea din California San Diego, SUA, Universitatea Normală Zhejiang din Jinhua, China și Universitatea din Toronto, Canada.

„Dacă nu te porți frumos, am să chem poliția” sau „Dacă nu te porți frumos, doamna de acolo se va supăra pe tine” sunt câteva dintre minciunile identificate. Însă cea mai întâlnită minciună este cea prin care părinții își amenință copiii că îi vor lăsa singuri în public dacă nu se poartă frumos.

În încercarea lor de a modela comportamentul celor mici, adulții au mers de la a o invoca pe Zâna Măseluță până la a le spune acestora că vor orbi dacă nu mănâncă anumite legume. O altă minciună foarte întâlnită în cadrul cercetării a fost promisiunea de a le cumpăra cu altă ocazie jucăriile pe care și le doreau.

Pe de altă parte, părinții îi mint pe copii și atunci când vor să îi încurajeze sau când nu vor să-i rănească (de pildă, „Ai cântat foarte frumos la pian”).Cercetătorii au descoperit și o serie de minciuni neobișnuite („Dacă nu vii cu mine, cât timp eu voi fi plecat va veni cineva care te va răpi”). Un alt părinte i-a spus copilului său că va crește mai înalt odată cu fiecare înghițitură de broccoli.

Studiul, publicat în „International Journal of Psychology”, a examinat folosirea „minciunilor instrumentale” și a descoperit că astfel de tactici sunt folosite de o majoritate covârșitoare a părinților din cele două state. Cercetarea s-a bazat pe interviuri realizate cu aproximativ 200 de familii. Studiul nu a descoperit nicio diferență clară între minciunile folosite de mame și cele utilizate de tați.

Cercetătorii susțin că, pe măsură ce copiii cresc, minciunile pe care părinții le spun pot influența relațiile familiale. În această situație, ei se întreabă dacă aceste minciuni sunt justificabile din punct de vedere moral.

Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com, Foto:http://a1.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu