Violenta si desenele animate

Desenele animate sunt si au fost dintotdeauna pline de scene violente, iar micutii telespectatori sunt destul de usor influentati in directia unui comportament la fel de violent.

Studiile conduse de-a lungul timpului au aratat ca micutii au un comportament usor de influentat mai ales prin ceea ce vad la televizor. Desenele animate din programul canalelor de televiziune pentru copii contin numeroase scene de lupta, agresiune si limbaj amenintator, ceea ce ii face si pe cei mici sa se comporte similar cu cei din jur.

Un copil petrece in medie 30 de ore pe saptamana in fata televizorului, cele mai multe urmarind desene animate, inca de la varste foarte fragede. Majoritatea serialelor se bazeaza pe tematica luptei dintre bine si rau, dar de cele mai multe ori, batalia se da cu sange, arme revolutionare sau tehnici supranaturale. Chiar daca producatorii actuali pot fi blamati pentru tipul de desene cu care ii obisnuiesc pe copii, nici clasicele episoade animate nu par a fi prea pasnice.

Sa luam, de exemplu, desenele preferate ale tuturor categoriilor de varsta, Tom si Jerry. Oricat ar fi de amuzanti si dragalasi, cei doi nu inceteaza sa-si faca rau ori de cate ori au ocazia, sa fie cruzi si neiertatori si sa isi aplice reciproc pedepse violente. Nici Popeye nu se lasa mai prejos cand, plin de puterea data de spanac, il scutura din incheieturi pe Bluto.

Desenele din categoria Looney Tunes sunt si ele destul de graitoare in ceea ce priveste urmarirea constanta a lui Bugs Bunny sau Duffy Duck de catre vanatorul-porcusor. Cand mai tarziu a aparut serialul animat Pokemon, violenta si durerea transmisa copiilor era deja usor de trecut cu vederea. Insa efectele ei au ramas vizibile.

De cele mai multe ori, copiii incep sa dezvolte o atitudine negativa fata de scoala, refuza sa isi mai faca temele, incep sa raspunda nepoliticos in fata parintilor, se poarta agresiv cu colegii de gradinita sau scoala. Semnele sunt evidente, iar solutia este limitarea timpului petrecut in fata televizorului sau al calculatorului, cu jocurile pline in aceeasi masura de violenta.

Sursa: www.mami.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu